Politica de retur

ArabicScent.ro respectă prevederile Ordonanței de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță, ce conferă cumpărătorului dreptul ca în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea tuturor produselor cumpărate, să le returneze, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. Conform prevederilor acestei ordonanțe, produsele pot fi returnate numai daca sunt în aceeași stare în care au fost livrate, inclusiv ambalajul.
Nu se acceptă pentru returnare produse care prezintă forme de consum sau uzură, cu ambalajul desfăcut sau desigilat, care prezintă modificari fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri etc.
Dacă te gândești să returnezi un produs, te rugăm să iei această decizie înainte de a-l deschide/desigila/utiliza. Dreptul de a face retur, prevăzut la articolul 9 din Ordonanța de Urgență nr. 34 din 2014, există pentru a îți permite să examinezi produsul așa cum ai face-o într-un magazin, nu pentru a-ți oferi 14 zile de utilizare gratuită.

 

ARTICOLUL 16 din Ordonanţă de urgenţă nr.
34/2014

Exceptări de la dreptul de retragere

  • c) furnizarea de produse confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau
    personalizate în mod clar;
  • e) furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din
    motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;

Următoarele categorii de produse NU se pot returna:

  • Produse pentru îngrijirea personală, cosmetice (de exemplu, dar a nu se limita la creme, șampoane, balsamuri, vopsele de păr, ceară de epilat, soluții post epilat), parfumuri, produse pentru igienă intimă și produse pentru igiena dentară.
  • Produsele de mai sus fac parte din categoria celor care nu pot fi returnate, odată ce au fost desigilate din motive de protecție a sanătătii clienților sau din motive de igienă.

Aceste produse se pot returna doar dacă sunt sigilate, în ambalajul original primit la livrare și dacă NU le-ai folosit sau testat.

 

Dacă dorești să returnezi un produs achiziționat de pe www.ArabicScent.ro, te rugăm să urmezi următorii pași:

Pasul 1. Informează-ne cu privire la intenția de a returna produsul achiziționat

– Poți face acest lucru printr-un email la [email protected] cu subiectul “Cerere de Retur” prin care să ne informezi cu privire la solicitarea de retragere din contract. Te rugăm să specifici numele complet și corect, adresa de e-mail folosită la înregistrarea contului, numărul comenzii, numărul facturii și data emiterii;

– Telefonic, la numerele de telefon: 0749 044 007 sau 0724 395 380 , iar operatorii noștri îți vor oferi infomații cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmezi;

– Poți completa formularul de retur, pe care îl găsești aici, iar apoi să îl trimiți la [email protected].

Te rugăm să ne informezi cu privire la opțiunile de retur, și anume dacă dorești să înlocuiești produsul cu un altul existent în stoc sau dacă dorești să îți returnăm contravaloarea produsului. În cazul în care dorești să primești contravaloarea produsului, te rugăm să ne trimiți un cont IBAN în lei pentru returnarea sumei.
În maxim 48 de ore te vom contacta prin e-mail sau telefonic pentru a confirma procedura de retur, în cazul în care cererea îndeplinește condițiile obligatorii de aplicare pentru produsele achiziționate.

Pasul 2. Pregătește coletul și contactează curierul

Dacă ai ajuns la acest pas, te rugăm să soliciți unei firme de curierat (la alegerea ta) preluarea coletului. Conform Ordonantei de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță, vei suporta costurile de transport. Coletul va conține produsul pe care dorești să îl returnezi, ambalat corespunzător în bula protectoare, pentru a nu se deteriora pe parcursul transportului, într-o cutie închisă cu bandă adezivă. De asemenea, te rugăm să returnezi produsul împreună cu documentele însoțitoare. Dacă ai beneficiat de produse promo sau cadou, va trebui să le returnezi și pe acestea în stare intactă. Nu uita să specifici că plata transportului se face la expeditor, coletele cu plata transportului la destinatar vor fi refuzate.

Pasul 3. Ridicarea coletului

După ce ai solicitat curierului ridicarea coletului, vei fi contactat în aceeași zi sau în ziua imediat următoare pentru expedierea coletului. Va trebui să achiți contravaloarea expedierii, și să trimiți coletul la urmatoarea adresă:

S.C. YOUR GIFT BOX S.R.L.
Ploiești, Str. Conului Nr. 9, Clădirea C9, Camera 22, Jud. Prahova
Contact: 0749 044 007 / 0724 395 380

Pasul 4. Recepția cantitativă și calitativă a produselor returnate

După ce coletul a ajuns la noi, el va fi repartizat departamentui responsabil de recepția cantitativă și calitativă a produselor returnate. Te asigurăm că acest pas este atent supravegheat și monitorizat. În cadrul acestei etape vom verifica dacă produsul returnat îndeplinește condițiile de retur.
Te vom contacta telefonic sau prin email pentru a-ți aduce la cunoștință rezultatele finale constatate în maxim 48 de ore de la primirea produsului.

Pasul 5. Îți restituim banii sau îți înlocuim produsul

Dacă ai optat pentru rambursarea sumei iar produsul pe care l-ai returnat îndeplinește condițiile de retur, îți vom vira banii în contul specificat de tine în formularul de retur. Banii vor fi vizibili în contul tău în maxim 14 zile calendaristice din momentul în care produsul ajunge fizic la noi.
În cazul în care dorești înlocuirea produsului, iar acesta îndeplinește codițiile de retur, te vom contacta în cel mai scurt timp în vederea înlocuirii și expedierii noului produs. Costul transportului pentru expedierea produsului dorit este în sarcina ta, dacă comanda nu îndeplinește condițiile de valoare pentru a beneficia de transportul gratuit.

error: Conținut protejat !!!