Arabic Scent by Andra Balaci

Arabic Scent by Andra Balaci este un business frumos care a inceput de la un parfum arabesc primit cadou. Nu este usor sa pornesti un business online, dar cand acela comercializeaza parfumuri arabesti, lucrurile se complica si mai mult. Cumparatorii nu pot mirosi parfumul, nu il pot testa pe piele, nu pot atinge sticlutele pentru a vedea calitatea detaliilor si trebuie sa se ghideze doar dupa descrieri pentru a face o alegere potrivita. Cum simtul olfactiv este cel care ne ghideaza atunci cand alegem mirosurile care ne atrag, cumpararea unui parfum online, cu atat mai mult unul despre care nu stii absolut nimic, pare o misiune imposibila.

Insa, Andra Balaci nu s-a lasat descurajata de toate aceste argumente contra asa ca a lansat Arabic Scent sau mai bine spus www.arabicscent.ro, un site care comercializeaza parfumuri arabesti de calitate superioara, un site care a demonstrat ca parfumurile pot fi alese online fara probleme si ca te poti indragosti iremediabil de un parfum pe care il mirosi pentru prima oara abia in momentul in care iti ajunge comanda. Care a fost parcursul ei, cum a reusit si ce piedici a intampinat in drumul ei aflam chiar de la ea in randurile care urmeaza.

Povesteste-ne putin despre tine, cine este Andra Balaci, femeia din spatele Arabic Scent?
Cu siguranta nu sunt singura persoana careia ii este dificil sa se vorbeasca despre sine. Ce pot spune este ca sunt o persoana ambitioasa, dedicata, determinata si foarte pasionata de tot ce inseamna esente. Sunt o fire vesela si visatoare dar cu picioarele adanc infipte in pamant, cu valori sanatoase, cu visuri si dorinte multe pe care mi le implinesc singura, fara sa astept un print sa vina si sa ma salveze.

Din totdeauna mi-am dorit sa fiu propriul meu sef, sa dezvolt business-uri si reusesc in lumea antreprenoriatului. Faptul ca am reusit sa transform pasiunea mea pentru esente intr-un business profitabil imi arata ca „sky is the limit” si ca pot, cu adevarat, sa imi implinesc toate visurile.

Care este povestea arabicscent.ro si cum ai inceput acest business?
Pentru mine a inceput cu pasiunea pentru esente pe care am reusit sa o transform intr-un business care imi aduce satisfactii enorme. Pentru mine este incredibil sa vad cat de multi clienti ne viziteaza magazinul online si apoi revin cu drag ori de cate ori aleg sa cumpere un parfum pentru ei sau pentru cei dragi lor.

Totul a pornit de la un cadou – un parfum pe care prietena mea mi l-a adus din Dubai, un parfum produs la ei de care m-a indragostit iremediabil. Am fost pur si simplu vrajita de cum arata ambalajul, de detalii, de calitatea parfumului, si toata lumea ma intreba ce parfum port ori de cate ori il foloseam. Mi-a fost destul de repede clar ca trebuie sa vad cum le pot importa si in Romania asa ca m-am apucat sa ma documentez ce presupune un astfel de business si ce inseamna comercializarea parfumurilor orientale.

As vrea sa pot spune ca de la idee pana la magazinul online nu a mai fost decat un pas insa, din pacate, nu a fost asa. Pana la momentul in care am decis efectiv sa incep comertul online, am facut research ca sa inteleg de fapt ce urmeaza sa vand clientilor. Asta a presupus vizite la fabrici de esente, targuri si expozitii de profil, dar si vizite la marii producatori de parfumuri din Emirate.

Ai pornit cu incredere pe calea antreprenoriatului si lucrezi cu tarile arabe. Cat este de dificil sa faci asta si cum afecteaza, in relatiile profesionale, faptul ca esti femeie?
Dorinta mea de a fi antreprenor a fost materializata cu multi ani in urma asa ca acum am pornit cu mare incredere si de aceasta data. Am luat decizia sa lucrez cu Emiratele Arabe pentru raportul calitate-pret, asa ca mi-a fost simplu sa fac toate demersurile necesare pentru a importa de acolo.

Relatiile profesionale nu sunt afectate de faptul ca sunt femeie, ba mai mult, intr-o lume majoritara a barbatilor, pot sa il consider un avantaj in anumite situatii. Femeile sunt tratate cu respect si in acest fel colaborarea se desfasoara cu usurinta.

Este o problema pe piata din Romania faptul ca esti femeie antreprenor? Te-a ajutat sau, dimpotriva, simti ca este mai dificil pentru femei?
Sunt convinsa ca sunt situatii in care femeile sunt discriminate, mai ales in Romania, si ca este mai greu doar prin prisma faptului ca sunt considerate sexul slab. Insa, din fericire, eu nu am lasat asta sa ma afecteze si nu m-am gandit la acest aspect. Cred cu tarie in faptul ca munca si determinarea sunt cele care fac cu adevarat diferenta. Indiferent daca esti femeie sau barbat.

Cum ai ales brandurile cu care lucrezi si pe care sa le importi?
A fost o misiune dificila, nu a fost usor deloc sa aleg cele mai bune parfumuri pentru a le aduce in Romania. Nu doar ca vorbim despre mii de esente, mii de producatori si sute de mii de parfumuri, vorbim si despre gusturile in materie de parfumuri ale romanilor si obiceiurile lor de shopping. Nu stiu daca este ceva mai greu de ales online decat un parfum … si daca vorbim si despre a alege pentru altcineva, poveste se complica si mai tare. Nu a fost deloc usor insa, in timp, am inteles ce cauta clientul Arabic Scent si am reusit sa aduc pentru el o gama foarte variata de produse.

Care este feedback-ul clientilor cu privire la parfumurile arabesti? Este piata din Romania o piata buna pentru dezvoltarea unui business de acest fel?
Feedback-ul primit este pozitiv si vine mai ales din parte clientilor care au fost reticenti la inceput si care erau sceptici ca un parfum care costa de 4 sau chiar 5 ori mai putin decat unul de brand poate fi si persistent si de calitate. Au incercat parfumurile, s-au convins de calitate si de faptul ca nu pretul dicteaza persistenta parfumului. Au descoperit ca pot plati mult mai putin pentru un parfum de calitate superioara. Am constatat ca in piata de Romania este o cerere mare pentru parfumurile orientale si trendul este unul ascendent, ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

Care este diferenta dintre parfumurile arabesti si cele occidentale, de ce sunt europenii atrasi atat de tare de esentele orientale?
Cred ca persistenta parfumului este factorul diferentiator cel mai important, parfumurile arabesti sunt recunoscute pentru persistenta lor incredibila. Un alt factor sunt esentele din compozitie, contin note lemnoase, note de condimente dar si OUD care este una dintre cele mai scumpe si speciale arome din lume.

Parfumurile arabesti au o concentratie de misticism, arome de poveste care nu se termina niciodata, ofera un strop de magie si te poarta departe, departe, in orient. Fascinatia europenilor pentru parfumurile orientale vine, cel mai probabil, din aceasta diferenta de cultura, de stil de viata, si ele, parfumurile, sunt o poarta catre aceasta lume atat de diferita de a lor.

Cum sunt, din punct de vedere calitativ, parfumurile arabesti comparativ cu parfumurile produse in occident?
Raportul calitate/pret este clar superior oricaror parfumuri occidentale. Parfumurile arabesti sunt de o calitate extraordinara iar pretul nu reflecta niciodata asta. Bineinteles ca si parfumurile occidentale sunt de calitate, insa, asta se va vedea intotdeauna in pretul de la raft. Parfumurile foarte bune au si un cost de productie ridicat, care incepe cu parfumierul care il creeaza. De aceea pretul de achizitie final te face sa te gandesti de doua ori daca merita investitia. Clientii nostri aleg parfumurile orientale si prin prisma costurilor de achizitie reduse, si stiu ca nu se face rabat la calitate.

Care este trendul pe care l-ai observat in ultimii ani, sunt mai cumparate parfumurile arabesti de dama sau cele barbatesti?
In ultimii ani am observat o mai mare orientare a marilor brand-uri de a crea parfumuri mai intense, mai profunde. Si, marele trend, este orientarea catre parfumuri unisex. Parfumurile unisex castiga din ce in ce mai mult teren in fasa celorlalte parfumuri. Sunt mult mai versatile, se potrivesc ambelor sexe, pot fi purtate si ziua si seara, si, poate cel mai mare avantaj al lor este faptul ca ambii parteneri intr-un cuplu pot folosi acelasi parfum.

Din experienta ta de pana acum, care este esenta preferata de catre romani? Am vrea sa stim si motivul pentru care anumite esente sunt preferate in detrimentul altora.
Romanii au doua mari preferinte, parfumurile fresh – florale, usor de purtat in orice anotimp, si parfumurile condimentate, arome pentru care sunt recunoscute parfumurile orientale. Esenta cea mai des aleasa este OUD, romanii cauta parfumuri care au la baza aceasta esenta si nu pot spune ca ii condamn. OUD este una dintre cele mai scumpe si minunate esente din lume, da parfumului o nota luxury.

Daca ai putea alege un singur parfum dintre cele pe care le comercializezi pe Arabic Scent, care ar fi si de ce?
Parfumul meu preferat din gama este Al Waadh, tradus inseamna „promisiunea”, cea ce pe mine ma duce cu gandul la promisiunea pe care mi-am facut-o atunci cand am deschis acest business, parfumurile noastre sa ajunga in casele a cat mai multi romani si sa fim mereu in top 3 in preferintele romanilor atunci cand aleg sa cumpere un parfum oriental.

Crezi ca parfumurile arabesti sunt un cadou potrivit pentru persoanele dragi? Cum alegi un parfum pe care sa il daruiesti?
Este un cadou care cu siguranta va uimi si va crea amintiri frumoase. Atunci cand vrei sa faci cadou un parfum, este important sa cunosti suficient persoana careia il vei darui , sa stii ce preferinte are, ce arome ii plac, ce fel de personalitate are, pentru a putea face o alegere potrivita si inspirata.

Noi am luat in calcul faptul ca, uneori, parfumurile noastre cor fi cumparate pentru a fi facute cadou asa ca am implementat in site filtre care ajuta cumparatorul sa selecteze categoria olfactiva, notele parfumului si, nu in ultimul rand, genul. Astfel le usuram munca de cautare si ne asiguram ca vor face alegerea potrivita pentru cei dragi lor.

Ai in plan marirea portofoliului de parfumuri? Intentionezi sa aduci si alte produse pe site?
Gama noastra de produse se mareste anual cu cate 60/80 sortimente noi. Sunt atenta la preferintele clientilor mei si sunt mereu in cautare de parfumuri care ar putea fi pe placul lor. Imi doresc ca acestia sa aiba acces la o varietate mare de produse si sa descopere mereu noutati pe site.

Care sunt urmatorii pasi in dezvotarea Arabic Scent, planurile de viitor pe care le ai pentru acest business?
Sunt multe lucruri care urmeaza sa se intample si sunt foarte entuziasmata pentru toate. In dezvoltarea Arabic Scent pasul urmator natural este extinderea in alte tari europene.

Dar cel mai important lucru ce urmeaza este lansarea unei colectii proprii in cursul acestui an , colectie la care am lucrat foarte mult si pe care am gandit-o special pentru clientii Arabic Scent, cu preferintele lor in minte, cu esentele lor favorite si cu un design special.

Sursa: FAMOST